Continuă navigatul tulbure al României prin Uniunea Europeană. Am dat cap-compas Londra (putea fi altul), nu doar pentru că, în spiritul excepționalismului britanic, Anglia este o țară atipică, ci și pentru că se comportă, într-o anumită măsură, ca o țară post-UE.
Claudiu Salanţă – responsabilul tehnic al proiectului SMID şi arhitect-şef al judeţului – a “pontat” 273 de ore, dar nu a participat la nicio şedinţă! Cum este posibil?
Până mai dăunăzi, pentru mine, Riga era mai degrabă un reper liric, amintindu-mi, prin sonoritate, de mereu actualul poem barbian „Riga Crypto și Lapona Enigel” (pe care l-am și recitit), decât un reper politic, să zicem. Știam însă și eu, cum știe toată lumea, că Riga este capitala Letoniei, cel mai mare oraș din țările baltice, important centru cultural, educațional, financiar și politic.
Parlamentul olandez nu susţine, momentan, aderarea României la Schengen, deoarece consideră că Bucureştiul nu a implementat toate cerinţele iniţiale pentru a deveni membru al UE, a declarat ambasadorul Matthijs van Bonzel, adăugând că există o legătură între Schengen şi respectarea standardelor europene.
Primăria Cluj-Napoca va începe de mâine, 4 martie 2015, redistribuirea alimentelor furnizate în cadrul programului de ajutorare a persoanelor defavorizate.
De la intrarea României în UE, a devenit subiect frecvent de presă poziția ocupată de țara noastră în diferitele clasamente unionale. Cu alte cuvinte, ni se arată mereu ce loc ocupăm în aceste ierarhii, hai să acceptăm, corect întocmite.
Primul comandant al contingentului românesc care a călcat în Iraq este colonelul Petru Pah. El a condus Batalionul 811 Infanterie „Dragonii Transilvani” din Dej în misiunea „Antica Babilonia” din Irak, începând cu data de 17 iulie 2003, fiind prima misiune la care a participat.