În data de 24 aprilie, dimineața devreme în jurul orei 7:30, polițiștii rutieri din Turda i-au semnalizat unui șofer să se oprească, însă acesta a apăsat mai tare pedala de accelerație.
Luna aprilie a adus o scădere dramatică a traficului aerian de pe Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, față de aceeași perioadă a anului trecut. Aproximativ 200 de angajați au fost trimiși în șomaj tehnic.
În copilărie visa să devină coafeză, dar viaţa i-a rezervat alt destin. Acum, cu o mână de fier, ghidează atât bărbaţii, cât şi femeile într-un domeniu în care bărbații sunt o prezență obișnuită.
Un accident rutier a avut loc miercuri, 18 februarie, pe strada Memorandumului, în care a fost implicată o ambulanţă care transporta un pacient la spital.
Un tânăr de 20 de ani, fără permis de conducere, a fost prins de către polițiștii clujeni sâmbătă seara în timp ce conducea o mașină pe strada Calea Mănăștur.