Monitorul Cartierelor

Începe modernizarea unei artere importante din Cluj. A fost emisă autorizația de construire

Modernizarea uneia dintre cele mai importante artere din Cluj-Napoca intră în linie dreaptă odată cu eliberarea autorizației de construire.

Începe modernizarea unei artere importante din Cluj. A fost emisă autorizația de construire

 

 


Vinerea trecută, 9 octombrie, Primăria municipiului Cluj-Napoca a autorizat executarea lucrărilor de construire în cadrul proiectului de modernizare a Bulevardului 21 Decembrie 1989 – realizare benzi dedicate transportului public în comun.

 


Potrivit proiectului, în prima etapă se vor realiza inclusiv lucrări de infrastructură, amenajare spațiu public, semaforizare, iluminat public modern și mobilier urban. Astfel, o serie de modificări în trafic și la transportul în comun vor apărea pe una dintre cele mai circulate artere.

Drept rezultat, administrația locală se așteaptă la scăderea gazelor cu efect de seră, creșterea numărului de pasageri transportați cu mijloacele de transport în comun, dar și creșterea numărului de bicicliști și de pietoni.


Diferit SRL, executantul lucrărilor pe Bld. 21 Decembrie 1989

După ce a pus mâna pe contractul privind reabilitarea şi extinderea zonei pietonale Lucian Blaga, strada Republicii (primul tronson), strada Napoca, strada Petru Maior şi strada Emil Isac, SC Diferit SRL, firma „abonată” la bani publici se va ocupa și de modernizarea Bld. 21 Decembrie 1989.

Contractul ce vizează proiectare, asistență tehnică și execuție pentru lucrările de modernizare a arterei a fost atribuit la începutul anului curent. De precizat, că valoarea totală a investiției de bază se ridică la 30.386.434,73 de lei (fără TVA), adică peste 6,2 milioane de euro – fonduri europene, prin Programul Operațional Regional (POR).


Cu toate că proiectul a fost atribuit inițial Antreprizei de Lucrări și Reparații (ARL), Diferit a contestat licitația la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) și a primit câștig de cauză. Contractul cu Diferit SRL a fost semnat în data de 19 februarie, cu o durată de 15 luni.

Durata de execuție a lucrărilor se întinde pe 24 de luni, calculată de la data începerii efective a lucrărilor (anunţată în prealabil), situaţie în care perioada de valabilitate a autorizaţiei – eliberată tot pentru 24 de luni – se extinde pe întreaga durată de execuţie a lucrărilor autorizate.


Cum se va transforma Bld. 21 Decembrie 1989?

Potrivit administrației locale, planurile principale privind modernizarea Bulevardului 21 Decembrie 1989 vizează creșterea confortului pietonilor și al celor care folosesc transportul în comun, dar și scoaterea traficului.

De asemenea, se dorește reabilitarea pistelor de biciclete, modernizarea zonelor pietonale extinse, sistem nou de benzi dedicate mijloacelor de transport în comun, stații de încărcare pentru mașinile electrice sau senzori de măsurare a traficului.

Mai departe, pe tronsonul cuprins între Biserica Sfântu Petru și până la intersecția cu strada Regele Ferdinand, se dorește realizarea de benzi dedicate transportului public, inclusiv lucrări de infrastructură, amenajarea spațiului public, semaforizare, iluminat public și mobilier urban.

Prin proiect se propun următoarele lucrări de intervenție:

– construirea/modernizarea/reabilitarea/extinderea pistelor pentru bicicliști,
– crearea/modernizarea/extinderea sistemelor de închiriere de biciclete (bike sharing),
– construirea/modernizarea/extinderea de zone și trasee pietonale, inclusiv măsuri de reducere a traficului auto în anumite zone,
– plantarea de arbori, lucrări de realizare a sistemelor rutiere,
– lucrări de semaforizare.

Cea mai mare provocare este partea cuprinsă între Biserica Sfântu Petru și spațiul din fața Turnului BRD. „Aici e cea mai mare schimbare. Acea parcare din fața bisericii este eliminată și se face un mic scuar cu vegetație și bănci. Ce a făcut posibil eliminarea de mașini pe acest tronson este utilizarea temporară a terenului de la Centrul Cultural Transilvania ca parcare. Benzile de autobuz și biciclete sunt continue, neîntrerupte în această zonă”, a punctat arhitectul Eugen Pănescu (Planwerk).

Sistem inteligent pentru depistarea șoferilor care trec pe „roșu”

Bulevardul 21 Decembrie 1989 este una dintre cele mai importante artere ale municipiului Cluj-Napoca, care preia întreg traficul greu din partea estică. Strada începe la sensul giratoriu din cartierul Mărăști și continuă până în zona centrală, la intersecția cu Piața Unirii. Pe direcția est-vest are între trei și șase benzi de circulație, iar în sens invers, pe cea mai mare parte a străzii, accesul este permis doar mijloacelor de transport în comun.

Odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare, Bulevardul 21 Decembrie 1989 va fi prima stradă din România care va dispune și de un sistem smart de depistare a autovehiculelor care trec pe culoarea roșie a semaforului – un subsistem cu camere „speed-enforcement”, camere „red-enforcement”, camere ANPR (supraveghere benzi dedicate transportului în comun), dar și camere video analiză pietoni/bicicliști.

CITEȘTE ȘI:

DIFERIT SRL, firmă abonată la bani publici, modernizează Bulevardul 21 Decembrie 1989, cu aproape 10 mil. €

 

Premieră la Cluj-Napoca! Stradă cu sistem de depistare a maşinilor care trec pe roșu


 

abonare newsletter