Două curse aeriene care urmau să plece duminică de pe Aeroportul din Cluj au fost anulate, una a fost redirecţionată către Constanţa, iar alta înregistrează întârzieri, din cauza ceţii dense. La această oră, 26 de judeţe sunt sub avertizare cod galben de ceaţă.
Cluj-Napoca ar putea avea în viitor zboruri spre Rusia şi spre fostele ţări URSS. Conducerea Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj-Napoca susţine că face eforturi pentru a dezvolta legături aeriene cu aceste ţări.
Numărul pasagerilor care au călătorit cu avionul în primul semestru din 2018 a fost de peste 9,94 milioane persoane, în creştere cu 7,5% comparativ cu perioada similară a anului trecut, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Statistică.
Directorul Aeroportului Cluj-Napoca, David Ciceo, estimează într-un interviu acordat Air Transport News o dublare a traficului aerian național în următorul deceniu – 35 de milioane de pasageri. Dintre aceștia, 7 milioane vor decola sau ateriza de la Cluj. „Este o provocare imensă pentru noi, așa că am început deja pregătirile pentru un asemenea nivel al traficului”, spune David Ciceo.
David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internaţional Cluj-Napoca, participă în calitate de speaker la cea de-a doua conferință internațională ORAT, care se desfășoară în perioada 26-29 iunie la Londra.
Consiliul Județean majorează capitalul social al societății falimentare Drumuri și Poduri Județene SA cu aproape 2 milioane de euro, dar taie banii de investiții de la Aeroportul Internațional Cluj.