Sicriul cu trupul Papei Francisc a fost transferat miercuri în Bazilica Sfântul Petru de la capela Santa Marta, reședința din interiorul Vaticanului unde a locuit suveranul pontif care a încetat din viață luni.
Guvernul României urmează să declare doliu național în România pentru ziua de sâmbătă. Măsura vine în contextul în care sâmbătă va avea loc înmormântarea Papei Francisc.
Roma este cuprinsă de doliu și reverență, în timp ce în centrul istoric al orașului se desfășoară ultimele pregătiri pentru înmormântarea Papei Francisc, care a murit luni, 21 aprilie, în a doua zi de Paște, la vârsta de 88 de ani.
Vaticanul a publicat, luni seara, testamentul Papei Francisc, potrivit căruia regretatul pontif a cerut să fie înmormântat în bazilica Santa Maria Maggiore, într-un mormânt simplu.
Papa Francisc a deschis „Anul Sfânt” 2025 al Bisericii Catolice, un mare pelerinaj în care peste 30 de milioane de credincioşi din întreaga lume sunt aşteptaţi la Roma, plasând astfel Crăciunul sub semnul Jubileului, relatează AFP.