Un copil de 6 ani a supraviețuit două zile sub dărâmături, în urma unui cutremur teribil din Indonesia. Peste 260 de persoane au murit în urma acestui seims cu magnitudinea 5,6.
Un cutremur a avut loc joi dimineața în Vrancea, însă nu toți oamenii din zona afectată au primit atenționări pe telefon. Utilizatorii de telefoane Android au fost singurii care au fost alertați.
Institutul Național de Cercetare - Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) transmite că un seism cu o magnitudine de 4 a avut loc în județul Gorj. Inițial, autoritățile au anunțat că seismul s-a produs în Hunedoara.
În data de 4 martie se împlinesc 45 de ani de la cutremurul care a șocat întreaga țară și care a curmat aproape 1.600 de vieți, în sudul României. Cât de ferit este Clujul de cutremure?
În cadrul exerciţiului "Seism 2018", o aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române a transportat la Cluj 15 răniţi, dintre care 7 sunt intubaţi prezentând arsuri, în urma seismului cu magnitudine de 7,5 pe scara Richter.