Rata anuală a inflaţiei în luna noiembrie a scăzut la 3,4%, de la 4,3% în octombrie, în condiţiile în care mărfurile nealimentare s-au scumpit cu 4,24%, cele alimentare cu 2,86%, în timp ce serviciile au înregistrat un avans de 2,5%, potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).
România va suferi, până în anul 2050, cea mai mare scădere a populației din întreaga lume. Vom fi mai puțini cu circa 4.39 milioane de persoane, conform Population Reference Bureau (PRB), o organizație americană nonprofit specializată în statistici privind mediul, sănătatea și populația mondială.
Leul s-a apreciat ieri față de principalele valute, în condițiile în care lira turcească și-a temperat scăderea, după ce Qatarul a anunțat că va injecta 15 miliarde de dolari în economia de pe cele două maluri ale Bosforului.
Efectele deciziei BNR de majorare a dobânzii sale cheie la 2,50%, luată la începutul lunii, și-a diminuat o parte din efecte, consecință a aprecierii dolarului, ceea ce a redus plasamentele în monedele de la marginea zonei euro, așa cum este și leul.
Populaţia României va ajunge, în cel mult 30 de ani, la nivelul anului 1950, iar în 2100 vom fi mai putini cu şapte milioane şi jumătate, arată un raport al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care prevede un viitor sumbru al ţării noastre, inclusă în topul 10 al statelor al căror număr de locuitori va scădea cu peste 15%.
Berlinul aşteaptă o decizie a Comisiei Europene de eliminare a obstacolelor juridice pentru a reducere alocaţiilor oferite copiilor imigranţilor din 15 state membre ale Uniunii Europene, inclusiv din România, potrivit Handelsblatt.