Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, este suspectat de complicitate la şantaj, în dosarul în care Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, a fost reţinut pentru că ar fi constrâns un om de afaceri să-i dea patru milioane de euro, pentru a-şi retrage o plângere la DIICOT.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a ieşit, marţi, după aproximativ două ore de la Parchetul instanţei supreme, unde a fost audiat în dosarul în care senatorul Gabriela Firea îl acuză de şantaj, el spunând că a dat o declaraţie completă ”pentru a clarifica lucrurile” şi că nu îi este frică de lege.
Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost astăzi la Parchetul General, unde a fost citat în calitate de suspect, în dosarul în care Gabriela Firea îl acuză de şantaj.
Dan Diaconescu a fost condamnat definitiv, miercuri, de Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani şi şase luni de închisoare cu executare, pentru şantajarea lui Ion Moţ, fost primar al comunei arădene Zărand, precum şi a omului de afaceri Paul Petru Ţârdea.
Un tânăr în vârstă de 24 de ani pe numele căruia era emis un mandat de arestare european pentru șantaj a fost prins pe 9 februarie de polițiștii în Turda.
Fostul preşedinte al Directoratului CFR Călători, Vasile Secară, a fost pus sub control judiciar, fiind acuzat de şantaj, de către procurorii DNA Braşov, în dosarul în care este cercetat şi fostul director al Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Braşov, Gheorghe Rădulescu.