După victoria din derby-ul Clujului cu CFR, „U” s-a apropiat la cinci puncte de primul loc din Superliga României, iar Cristiano Bergodi a comentat lupta pentru titlu.
A fost demarată procedura de suspendare a președintei Republicii Moldocva, Maia Sandu, de către un grup de parlamentari din opoziție.
Prim-ministrul desemnat, Siegfried Mureșan, a spus că prin decizia PSD de a nu susține Guvernul propus de el, social-demcrații au pus din nou „partidul înaintea țării”.
Emil Boc a transmis că Primăria Cluj-Napoca dorește să preia cât mai rapid posibil Sala Sporturilor „Horia Demian” pentru modernizarea. Edilul a precizat că acolo, condițiile și dotările sunt „de evul mediu”
CFR Cluj a terminat la egalitate cu ȚSKA Sofia, scor 0-0, meciul contând pentru etapa a cincea a grupelor UEFA Europa League.
Un asteroid se apropie de Pământ chiar înainte de ziua alegerilor din Statele Unite.
Lupta pentru fotoliul de primar al municipiului Cluj-Napoca se anunță mai interesantă ca niciodată în această toamnă, cu doi candidați – Emil Boc și Emanuel Ungureanu – determinați să schimbe fața orașului.