Rata de incidență COVID în județul Cluj este de 4.26, potrivit ultimelor date publicate de Direcția de Sănătate Publică (DSP) Cluj. Magazinele și mall-ul din Florești se închid la ora 18:00 de mâine, în weekend.
Restricțiile anti-COVID-19 se relaxează în noaptea de Paștele Ortodox. Premierul Florin Cîțu a anunțat că „noaptea Paștelui va fi fără probleme” și nimeni nu va avea nevoie de declarație pe proprie răspundere pentru a se deplasa.
Singura soluție pentru a merge la concerte, la mare sau la restaurant este vaccinarea, susține premierul Florin Cîțu. Relaxarea restricțiilor va putea fi posibilă când 35% din populația activă va fi vaccinată. La Cluj avem deja 30%.