Liberalii au decis, recent să meargă singuri la alegerile de anul viitor, așa încât acum analizează variante de candidaturi. Una din acestea, la prezidențiale, ar putea fi Nicolae Ciucă. Întrebat dacă ia în calcul o posibilă astfel de cursă, liderul PNL a spus, zilele trecute, că dacă i se va cere acest lucru în partid, nu va spune „nu”.
Preşedintele PSD, prim-ministrul Marcel Ciolacu, a anunțat că propunerea pentru funcţia de ministru al Muncii este Simona Bucura-Oprescu, iar pentru funcţia de ministru al Familiei - Natalia Intotero.
Președintele Consiliului Național al PSD, senatorul Vasile Dîncu, a preluat conducerea organizației județene a social-democraților din Cluj. Fostul președinte PSD Cluj, Alexandru Cordoș, face un pas în spate.
Horia Nasra a trimis o scrisoare deschisă senatorului Vasile Dîncu, pe care îl îndeamnă să își asume conducerea filialei PSD Cluj, dar și o candidatură la Primărie, împotriva lui Boc.
Anca Ciubăncan, consilier local PSD, a fost exclusă din partid, duminică, după bătaia în care a fost implicată în cursul zilei de vineri. Alături de Ciubăncan, a mai fost exclusă din partid și Angela Sacaliș.
Preşedintele PSD Cluj, Alexandru Cordoș, a afirmat că anumiți miniștri „vor avea niște explicații de dat pentru acitvitățile lor îndoielnice”, la preluarea conducerii Executivului de către PSD.