Clujenii s-au întâlnit în Piața Unirii, din centrul orașului, pentru a patra zi consecutivă de manifestații, încă de la ora 19.00. Manifestanții așteaptă să se strângă într-un număr mai mare, apoi vor porni din nou în marș. La această oră sunt aproximativ 5.000 de oameni.
Deputaţii USR care au rămas peste noapte în plenul Camerei Deputaţilor au fost înlocuiţi de alţi colegi, iar acţiunea de protest a acestora va continua şi în următoarele zile.
Protestul de miercuri seara a adunat 35.000 de oameni la Cluj-Napoca, cel mai mare număr de protestatari din provincie, dar și un record local - cel mai mare protest din istoria orașului! Oamenii au venit din toate colțurile județului pentru a se alătura demonstranților.
Aproximativ 500 de persoane protestează, miercuri dimineaţa, în faţa sediului Guvernului, oamenii fiind nemulţumiţi de adoptarea ordonanţelor privind justiţia. Jandarmeria a luat măsuri speciale în zonă, suplimentând dispozitivul de pază.
Peste 35.000 de persoane s-au adunat miercuri seara în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca pentru a protesta împotriva actelor normative adoptatate de Guvern cu privire la modificarea Codurilor penale şi graţierea. Clujenii scandează încontinuu “PSD, ciuma roşie”.
ORA 00:15 - Peste 10.000 de persoane protestează în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca împotriva proiectelor de acte normative privind graţierea şi modificarea codurilor penal şi de procedură penală prin Ordonanțe de Urgență.