Profesionalismul, procedurile clare și absența favoritismelor sunt doar câteva dintre aspectele ce au permis certificarea Primăriei Cluj-Napoca potrivit standardelor ISO, în domeniul Anti-Mită.
Primăria Cluj-Napoca pregătește extinderea rețelei de încărcare a mașinilor electrice prin amplasarea a nu mai puțin de astfel 50 de stații în cele mai aglomerate locuri din oraș.
Primăria Cluj-Napoca a organizat, sâmbătă, o dezbatere la care a participat primarul Emil Boc alături de Mariya Gabriel, Comisar european pentru inovare, cercetare, cultură, educație și tineret cu privire la tema „Horizon Europe: Innovation and entrepreneurship from a female perspective”.
Două blocuri a câte cinci etaje plus un etaj retras se vor construi pe strada Constantin Brâncuși, acolo unde primarul Emil Boc spunea că autorizațiile de construire au fost suspendate. Pentru a primi undă verde de la primărie, cei care vor să construiască trebuie să cedeze gratuit o bucată de teren pentru lărgirea străzii.
Parcul de aventură din cadrul Bazei Sportive Gheorgheni e lăsat în paragină de ani buni. Chiar dacă există echipamente, acestea nu sunt utilizate la capacitate maximă sau nu sunt utilizate deloc, iar acum municipalitatea vrea să dea acea porțiune pe mâna privaților. A mai încercat asta și în 2019!