În fiecare an, la 1 octombrie, este marcată Ziua luptei împotriva cancerului de sân cu scopul de a creşte gradul de conştientizare cu privire la cancerul de sân.
Spitalul Clinic de Boli Infecțioase a finalizat proiectul finanțat din fonduri europene „Optimizarea prevenției și tratamentului Hepatitelor cronice B și C prin creșterea competenței personalului medical din România”.
Polițiștii de la Biroul de Analiză și Prevenire a Criminalității în colaborare cu polițiștii de la Secția 3 i-au informat pe clujeni în legătură cu ceea ce trebuie să facă pentru a evita să le fie sparte mașinile și lucrurile de valoare să le fie furate.
În noapte dintre 26 și 27 ianuarie, poliţiştii din Floreşti au acţionat pe DN1 E60 şi pe străzile Eroilor şi Cetăţii, din Floreşti, pentru prevenirea traversărilor neregulamentare, conducerii sub influenţa bauturilor alcoolice şi a depăşirii vitezei legale.