Actualitate

OPINIE: Două tururi de scrutin

Subiectul alegerilor primarilor în două tururi de scrutin (ce părea „mort” după refuzul lui Dacian Cioloș) a fost resuscitat duminică de Klaus Iohannis. Prezent la Iași, la omagierea „Unirii mici”, președintele țării și-a făcut public acordul pentru alegeri în două tururi (considerând a fi opțiunea corectă), fapt ce a fost imediat interpretat și care, efectiv, poate schimba „destinul” legii electorale.


Politică

Liberalii discută validarea candidaturilor pentru alegerile locale

Conducerea PNL se întruneşte, luni, la Parlament, pentru a valida candidaţii la alegerile locale din 15-20 de municipii reşedinţă de judeţ, una dintre candidaturile care ar urma să primească undă verde fiind cea a lui Emil Boc la Cluj. Liberalii vor discuta şi o recomandare adresată filialelor de a aloca o treime din locurile de consilieri municipali şi judeţeni pentru “oameni noi”.

Actualitate

OPINIE: EXCLUSIV! Deznodământ incredibil al cazului Bodnariu. Deputații români cer suspendarea președintelui Norvegiei!

„Mergem (în Norvegia - n.r.) pentru că vrem doar să aflăm că s-au respectat toate normele legale în acest caz (Bodnariu - n.r.)!” Declarația îi aparține deputatului PNL Mircea Dolha, care, îngrijorat de modul în care norvegienii aplică democrația, a făcut o conferință de presă pentru a anunța vizita unei delegații parlamentare la Oslo.




Ultimele Stiri

abonare newsletter
banners