Vaccinul Pfizer/BioNTech împotriva COVID-19 este „sigur şi bine tolerat" de copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 11 ani, iar doza adaptată declanşează un răspuns imunitar „robust”, potrivit rezultatelor unui studiu anunţate luni de cele două companii farmaceutice.
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat luni că analizează datele privind o a treia doză de vaccin anti-COVID-19 produs de Pfizer/BioNTech, care urmează să fie administrată la şase luni după cea de-a doua doză la persoanele începând cu vârsta de 16 ani, relatează Reuters.
Un bărbat s-a prezentat la centrul drive thru din Cluj-Napoca, insistând să îi fie administrată a treia doză de vaccin. „Într-un final, a plecat nervos să încerce în altă parte”, povestește Florin Moroșanu, voluntar.