Camera Deputaților a adoptat legea care permite acordarea de finanțări multianuale pentru organizațiile neguvernamentale, proiectul fiind susținut de deputatul PNL Ovidiu Cîmpean.
Deputatul Ovidiu Cîmpean anunță adoptarea legii femicidului în Camera Deputaților, dar și promulgarea unei legi inițiate de el privind întărirea ordinelor de protecție. Noile măsuri vizează protejarea mai eficientă a victimelor violenței domestice și prevenirea recidivei.
O filmare ironică a unui tânăr clujean face valuri pe social media. Sub titlul „Urbanism german de toată jenă”, el face o comparație între Munchen, Cluj și Florești.
Construction & Infrastructure Summit – Conference & Networking, un eveniment esențial pentru cei care modelează viitorul construcțiilor, are loc joi, 13 martie 2025.
PNL Cluj și-a validat, sâmbătă, listele de candidați pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie. „Această echipă va aduce rezultate solide și va contribui la dezvoltarea Clujului și a țării”, spune președintele PNL Cluj, Daniel Buda.
Cu o întârziere de câteva săptămâni, baza sportivă din cartierul Gheorgheni, deschisă pentru publicul larg, va fi inaugurată. În acest moment se mai lucrează doar la finisaje.