Desfășurarea activității de serviciu la distanță oferă la prima vedere mai multe avantaje, cum ar fi economisirea de timp și de bani pentru transport și o viață de familie mai echilibrată, dar ''în doză mare'', această practică ar putea fi dăunătoare pentru sănătate, relevă un raport al ONU.
Ieri, 24 octombrie, s-au împlinit 70 de ani de la înființarea Națiunilor Unite, iar UN Youth Association of Romania, Cluj Branch, a sărbătorit evenimentul printr-o campanie de informare și printr-un quiz night.
Un tribunal egiptean a condamnat marţi la moarte 188 de persoane pentru uciderea a cel puţin 13 poliţişti în violenţe care au avut loc în august, după dispersarea unor tabere ale unor susţinători ai fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, a anunţat un reprezentant al instanţei.
Coreea de Nord a condamnat, joi, votul ONU privind o rezoluţie ce reprezintă primul pas către o aducere a regimului nord-coreean în faţa justiţiei internaţionale pentru crime împotriva umanităţii şi a ameninţat cu un nou test nuclear.
Lumea este pe cale să piardă cursa împotriva virusului Ebola şi nu reuşeşte să controleze epidemia mortală, a avertizat marţi un oficial de rang înalt al Naţiunilor Unite.
Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale a fost desemnată prin rezoluţia (nr. 44/236) Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite din 22 decembrie 1989, cu scopul promovării unei culturi globale de reducere a riscului dezastrelor naturale, prevenirea şi diminuarea acestora.
Franţa a relansat, joi, la ONU propunerea de limitare a dreptului de veto pentru membrii permanenţi ai Consiliului de Securitate în caz de "crime în masă", o iniţiativă care a primit o oarecare susţinere în cadrul Consiliului.