Rusia a anunțat NASA că Moscova va continua să-şi trimită cosmonauţii pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) până când viitoarea staţie spaţială rusă va fi construită şi operaţională.
Expoziția prin care îți poți testa abilitățile de astronaut, „Space in the city”, va rămâne la Cluj până în iunie, astfel încât toată lumea va avea timp să participe la aceasta. Vor fi prezente diferite obiecte unicate, printre care și un Rover lunar, adus direct de la NASA.
NASA tocmai a reușit încă o premieră istorică în portofoliul misiunii Perseverance pe planeta Marte. Agenția spațială americană a reușit să extragă oxigen pur și respirabil din atmosfera de pe Marte.
Pentru prima dată în istorie, astronauții NASA s-au lansat într-o navă spațială americană construită și operată de o companie privată, în drum spre Stația Spațială Internațională.