Un studiu privind schimbările climatice relevă că municipiul Cluj-Napoca are un index de poluare mai mic decât orașe europene cum sunt Parisul, Barcelona sau Atena.
Ministerul Educației anunță că a fost emis ordinul de ministru care conține instrucțiunile de organizare a procesului educațional pe perioada suspendării cursurilor. Prezența online la cursuri a elevilor și a cadrelor didactice va fi monitorizată de unitățile de învățământ, prevede comunicatul oficial.
Ministerul Educaţiei Naţionale solicită inspectoratelor şcolare monitorizarea evoluţiei cazurilor de îmbolnăvire prin gripă şi infecţii respiratorii în unităţile de învăţământ.
Monitorizarea spitalelor acreditate va începe săptămâna viitoare, anunţă preşedintele Autorităţii Naţionale de Management a Calităţii în Sănătate (ANMCS), Vasile Cepoi, potrivit căruia vor avea loc controale inopinate acolo unde raportările nu sunt credibile.
Un sistem de monitorizare a substanţelor chimice periculoase din judeţul Cluj, precum arseniu, cadmiu, nichel, benzen sau toluen, a fost lansat, vineri, în premieră naţională, de APM Cluj, proiectul fiind finanţat din fonduri europene de aproximativ 1,5 milioane de euro.