Negocieri eșuate la Cotroceni cu privire la proiectul salarizării. Sindicatele din Educație contestă propunerile pentru învățământ, iar singura formulă ce ar putea fi acceptată vizează aplicarea etapizată a legii.
Ministerul Muncii anunță că va face recurs la decizia Curții de Apel București de suspendare a procedurii proiectului noii legi a salarizării. Hotărârea instanței a fost luată în ziua înregistrării dosarului, fără citarea ministerului.
Ministrul Muncii anunță trei criterii esențiale ce vor fi luate în calcul pentru creșterea veniturilor bugetarilor. „Salariile în sistemul bugetar vor trebui să crească”, spune Florin Manole.
Guvernul pregătește o nouă lege a salarizării unitare, care ar urma să intre în vigoare de anul viitor. Proiectul aduce în discuție plafonarea sporurilor, reorganizarea grilelor salariale și reduceri de personal
Ministrul Muncii, Florin Manole, a dat asigurări marți că pensiile pe luna aprilie vor ajunge la pensionari înainte de Paște. În schimb este posibil ca ajutoarele „one-off” să ajungă mai târziu la beneficiari, în urma contestării proiectului de buget pe 2026 la Curtea Constituțională de către AUR.
Ministrul Muncii, Florin Manole, a tras un semnal de alarmă privind eficiența politicilor publice în domeniul ocupării și formării profesionale. Deși România a investit zeci de milioane de euro în aceste programe în 2024, numărul de angajați a scăzut, ceea ce ridică serioase semne de întrebare cu privire la rezultatele obținute.