Metroul din Cluj reprezintă un proiect de interes national, iar lucrările vor continua în teren, indiferent de sursa de finanțare. „De când am început acest proiect, am lucrat la sursele care să asigure finanțarea până în 2031”, spune Emil Boc.
Dezvoltarea transportului public și crearea de stații intermodale vor ajuta Clujul să-și atingă țintele asumate față de Uniunea Europeană: să atingă neutralitatea climatică și să devină un „smart city”, unde confortul și bunăstarea cetățenilor sunt pe primul loc.
Săpăturile pentru metroul din Cluj se vor desfășura neîntrerupt, odată ce «cârtițele» vor fi montate, în toamnă, pentru realizarea galeriilor de metrou.
Lucrările la proiectul metroului din Cluj continuă în teren. În subteran, lucrările vor începe după livrarea celor două «cârtițe» ce vor realiza săpăturile.
„Să nu uităm de reforma administrativă care presupune inclusiv această dezvoltare regională (...), iar acest model de dezvoltare din regiunea Clujului se poate multiplica în toată România”, a spus președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, la inaugurarea lucrărilor la metroul Cluj, cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani.