Continuă lucrările în teren la noua școală gimnazială din cartierul Bună Ziua, investiție de 30 de milioane de euro realizată de administrația locală. „Atenționez constructorul că voi verifica periodic acest șantier astfel încât termenele contractuale să fie respectate iar școala să fie gata la finalul anului 2027”, spune primarul Emil Boc.
Deputatul AUR Ramona Ioana Bruynseels solicită Ministerului Educației să prezinte calendarul complet al achiziției manualelor școlare, susținând că elevii care au început clasa a IX-a nu și-au primit cărțile promise la debutul anului școlar.
Într-un mesaj transmis la deschiderea anului școlar 2026-2027, primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, le-a spus elevilor că trebuie să gândească cu propria minte, să filtreze informația care ajunge la ei și să nu ia de bun tot ce văd pe rețelele de socializare.
A fost amânată luarea unei decizii finale în Senat, în ceea ce privește examenul separat de admitere în licee, chiar dacă Comisia pentru învățământ a Senatului a decis eliminarea definitivă a acestui concurs separat, votul final va fi săptămâna viitoare.
A început perioada de reînnoire a abonametelor gratuite de transport public pentru elevii din Cluj-Napoca și zona metropolitană. Cardurile acestora pot fi reîncărcate începând de astăzi, 2 septembrie 2026.