Așa-numitele legi ale educației vor primi votul final în Senat, luni, chiar în prima zi de grevă generală din învățământul preuniversitar. Potrivit Alinei Gorghiu, pachetul de legi a beneficiat de o „consultare națională” fără precedent.
Cartierele Clujului au fost „invadate” de săli de jocuri de noroc și case de pariuri. Cel mai recent exemplu: Bulevardul Nicolae Titulescu, locul în care, între două săli de jocuri, recent a mai apărut una.
Franța intenționează să ia măsuri împotriva fenomenului de „sharenting” și să le interzică părinților să posteze fotografii cu copiii fără acordul acestora.
Parlamentul ucrainean a aprobat o lege care interzice artificiile şi petardele pentru a preveni traumatizarea a milioane de ucraineni care au fost expuşi la explozii în timpul războiului.
Profesorul Achimaș-Cadariu apreciază că noua lege a malpraxisului este necesară, însă pentru ca aceasta să funcționeze, e nevoie de un sistem medical funcțional.
Clujenii sunt chemați să iasă în stradă duminică pentru a protesta împotriva pragului de la care va fi incriminat abuzul în serviciu, dar și pentru tăierea pensiilor speciale.
Proiectele de legi ale Educaţiei au fost aprobate în şedinţa de Guvern de miercuri şi vor fi transmise pentru dezbatere şi adoptare în Parlament, în procedură de urgenţă, a anunţat ministrul Educaţiei, Ligia Deca. Așa-numita consultare publică pe marginea proiectului educațional a stârnit dezbateri prin care noile prevederi au fost contestate de experți.