Universitatea Babeș-Bolyai, împreună cu MHP Consulting Romania SRL, Porsche AG şi cu EBS Romania S.A. au semnat ieri un contract pentru finanțarea primului program de studiu, specializarea informatică, cu limba de predare germană, din cadrul Facultății de Matematică și Informatică.
Serviciul Salvamont Cluj, Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Cluj şi întreaga comunitate a localităţii Horea, unde s-a prăbuşit avionul de mici dimensiuni în care şi-au pierdut viaţa Adrian Iovan şi Aura Ion, vor primi premiul „Emblema de Cluj” la cea de-a XIX-a ediţie a Balului Operei.
Consorţiul Universitaria, format din cinci dintre cele mai mari universităţi din România, solicită evaluarea instituţională clară în scopul diferenţierii pe criterii valorice a instituţiilor de învăţământ superior, pe motiv că acestea, în prezent, sunt judecate, nedrept, pe "criterii egalitariste".
Rectorul Universității Babeș-Bolyai, acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop a fost nominalizat pentru a deveni membru al prestigioasei organizații “The International Adult and Continuing Education Hall of Fame”.
Universitatea "Babeș-Bolyai" are înmatriculați în anul universitar 2013-2014 cei mai mulți studenți din România - 14.000 în anul întâi de studii, a declarat, luni, rectorul UBB, acad. prof. univ. dr Ioan Aurel Pop, cu prilejul ceremoniei de deschidere a noului an de studii.
Cele cinci universităţi de stat din Cluj-Napoca pun la dispoziţie 9.695 de locuri bugetate, pentru anul universitar 2013-2014, faţă de 10.012, câte erau anul trecut.
Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babeş-Bolyai (UBB) afirmă că niciodată nu a existat o concordanţă între cerinţele pieţei locurilor de muncă şi facultăţile pe care le caută elevii, precum Psihologia, Ştiinţele Comunicării şi Jurnalism.