Educație

Rectorul Universității Pontificale din Salamanca, în Cluj pentru semnarea unui acord cu Universitatea Babeș-Bolyai

Rectorul Universității Pontificale din Salamanca, Ángel Galindo, și vicedecanul Facultății de Teologie, Francisco García, merg joi în România pentru a semna un acord de cooperare cu Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, transmite Salamanca24Horas.com.

Acordul este considerat semnificativ prin prisma importanței deschiderii unor noi punți de dialog care pot favoriza dialogul ecumenic și relațiile interculturale. Sursa menționată arată că, deși Facultatea de Teologie a Universității Pontificale din Salamanca păstrează legături puternice cu țările din America Latină, acordul cu universitatea românească va deschide porți către o nouă lume culturală, către Europa confesiunilor orientale și se așteaptă să îmbogățească studenții care studiază teologia catolică, într-un cadru internațional și intercultural.

Este pentru prima dată când un rector de la Universitatea Pontificală din Salamanca va fi invitat la o universitate cu o marcată identitate ortodoxă, mai observă aceeași sursă. Președintele Senatului Universității Babeș-Bolyai, dr. Ioan Chirilă, și rectorul dr. Ioan Aurel Pop îi vor primi pe profesorii spanioli, iar ulterior aceștia vor avea reuniuni cu autoritățile ecleziastice din regiunea Transilvaniei.


Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, mai notează sursa citată, este o instituție de mare prestigiu între universitățile care asumă identitate creștină. Are diferite facultăți de formare teologică și alte 18 facultăți care acoperă o arie extinsă de studii, de la științe experimentale la științe umane, sociale sau juridice. În plus, menține relații instituționale cu alte 200 de universități străine de pe cinci continente. Cei 1.533 de profesori le predau celor 40.000 de studenți în română, maghiară și germană, dar și în alte 12 limbi, printre care și spaniola.

abonare newsletter