Două autospeciale de descarcerare și o ambulanță de terapie intensivă au fost trimise, sâmbătă după-amiaza, pe strada Bună Ziua la un accident. Potrivit autorităților, două mașini sunt implicate, iar una dintre victime a rămas blocată într-unul dintre autoturisme.
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej intervin sâmbătă dimineață la un incendiu care s-a manifestat la două case dintr-o gospodărie situată în localitatea Rugășești, comuna Cășeiu.
Poliţiştii rutieri au reţinut, în ultimele 24 de ore, 338 permise de conducere şi au retras 84 certificate de înmatriculare, pentru diverse nereguli depistate în trafic, a informat duminică Ministerul de Interne.
Un incendiu care a cuprins o locuință din localitatea clujeană Dezmir i-a provocat un atac de panică proprietarei. Aceasta a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Incendiul a distrus o bună parte a locuinței. Pompierii au cerut întăriri pentru a preveni extinderea flăcărilor în vecinătate. Un echipaj SMURD a intervenit.
Pompierii clujeni au intervenit cu efective sporite și au acționat vreme de mai bine de două ore pentru a stinge incendiul ce a cuprins garajul unei locuințe din Huedin, care a mistuit un autoturism și s-a extins la fațada și acoperișul casei.
Accident înfiorător ce a curmat viața a doi tineri. Un tânăr de 22 de ani a fost declarat decedat la locul accidentului, iar o fată de 19 ani a murit în drum spre spital, în urma unui accident produs în Sibiu, în apropierea unui magazin de bricolaj, luni noapte în jurul orei 24.