Înalta Curte de Casație și Justiție a decis reluarea procedurilor în dosarul în care Călin Georgescu contestă hotărârea prin care s-a stabilit că procesul său poate începe.
Dominic Fritz va conduce USR cel puțin până în 2029, anunță președintele USR Brașov, Irineu Darău. Instanța Supremă a confirmat, printr-o sentință definitivă, un raport al ANI prin care edilul USR al Timișoarei a fost găsit în conflict de interese.
Înalta Curte ar putea decide, joi, dacă poate începe judecata în dosarul în care Călin Georgescu, Horaţiu Potra şi alţi 20 de inculpaţi sunt acuzaţi de acţiuni împotriva ordinii constituţionale. Pronunțarea în această cauză a fost amânată de două ori de către magistrați.
Darius Vâlcov, fost ministru de Finanțe și primar al municipiului Slatina, a fost eliberat condiționat din penitenciar. Avea de executat o pedeapsă de cinci ani.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), condusă de Lia Savonea, apreciază că magistrații ar trebui să beneficieze de o lege specială a salarizării.
Noua lege a salarizării este contestată de Forumul Judecătorilor din România. Într-o scrisoare deschisă adresată ministrului Muncii, Dragoș Pîslaru, asociația semnalează că „singura echivalare salarială care poate fi impusă magistraților este echivalarea cu indemnizațiile Preşedintelui României, senatorilor, deputaților şi membrilor Guvernului”.