Organizatorii de concerte, evenimente culturale și festivaluri nu au fost incluși în schema de ajutor de stat pentru sectorul HoReCa, în ciuda faptului că aceștia au cerut sprijinul autorităților de nenumărate ori.
Aproximativ 80% din angajații HoReCa s-au vaccinat anti-COVID, iar președintele HORA consideră că restricțiile din restaurante ar trebui ridicate complet.
Asociația Municipiilor din România a solicitat, prin vocea lui Emil Boc, ca acele orașe și județe care reușesc să atingă un grad de vaccinare de 50-60 la sută din populație să poată deschidă resturantele și să organizeze evenimente.
Un tânăr ingenios din Cluj a propus transformarea unor locuri de parcare, în special cele din centrul Clujului, în terase, pentru sprijinul HoReCa. Acesta a colaborat cu autoritățile și a făcut deja primul test.
Premierul Florin Cîțu a vorbit despre posibilitatea ca restaurantele să rămâne permanent deschise, indiferent de rata de incidență a cazurilor COVID-19. Condiția principală este reprezentată de numărul de persoane vaccinate, acest aspect determinând și o posibilă renunțare la purtarea măștii de protecție.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc este alături de industria HoReCa și susține că nu are rețineri privind propunerea patronilor de a amenaja terase pentru cafenele și restaurante pe locurile parcărilor.