Guvernul şi Parlamentul au elaborat şi adoptat legi într-o manieră netransparentă, iar Guvernul a continuat să adopte un număr mare de ordonanţe de urgenţă fără avizul Parlamentului, în timp ce Legislativul a votat adesea împotriva ridicării imunităţii unor membri suspectaţi de fapte de corupţie. Concluzia apare în Raportul Departamentului de Stat american pe anul 2014 privind "Practici în materie de drepturile omului", la capitolul despre România.
Nu trebuie să fii șofer (de fițe) să vezi că ne lipsesc drumurile și nu trebuie să fii analist politic să vezi că n-am avut niciodată un „șef” al Transporturilor în România postdecembristă. Ar rezulta, în acest silogism chinuit, că în țara noastră n-a fost nimeni în stare să facă drumuri și probabil nici nu va fi până le vor face alții. Ultimele evenimente ne ilustrează cu asupra de măsură acest lucru.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, solicită Guvernului să deblocheze, de urgenţă, ridicarea maşinilor parcate neregulamentar, pentru că numai Executivul „poate să o facă în acest moment”.
Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituțională a României cu excepția de neconstituționalitate a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 8/2015, care prevede, între altele, taxarea bacșișului și nereturnarea sumelor de bani constituite drept amendă, chiar și în cazul unei hotărâri judecătorești favorabile.
Preotul Constantin Necula, consilierul Mitropolitului Ardealului, Laurenţiu Streza, a criticat în cadrul unei conferinţe faptul că autorităţile române nu fac nimic pentru a salva Institutul Cantacuzino. „Eu aş desfiinţa Guvernul. Serios, ăsta e un atac la siguranţa naţională. Să desfiinţezi Institutul Cantacuzino ca să aduci pe piaţă vaccinuri expirate asta nu înseamnă să-ţi supui poporul la un holocaust?”, a spus preotul Necula.
În ciuda promisiunilor utopice ale premierului sau miniștrilor care s-au perindat pe la Transporturi, situația reală în ceea ce privește lucrările de construcții de autostrăzi și drumuri în România este sub orice critică. O arată cifrele: negru pe alb, nu este loc de întors.
Desigur, căderea unui guvern, demiterea unui prim-ministru sau schimbarea unui regim nu sunt și nu trebuie să fie scopuri în sine ale politicii. Dar nici neclintirea, eternizarea sau fosilizarea în funcții a celor de la putere nu trebuie să devină tabu-uri ale stabilității.
