În perioada 7-10 aprilie 2026, Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Cluj organizează ediția 2026 a Olimpiadei naționale de limba și literatura maghiară „Mikes Kelemen”.
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va găzdui, în perioada 6-7 septembrie 2023, întâlnirea GUILD, organizația unora dintre cele mai reprezentative universități europene de cercetare avansată, din care UBB face parte începând din anul 2020.
Unul dintre cele mai mari evenimente academice ale anului, reuniunea reprezentanților universităților din European University of Technology (EUt+), este găzduit de Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN).
UEFA a anunțat că EURO U21 va fi găzduit de orașele Cluj-Napoca și București, în anul 2023.