Zeci de percheziții au loc vineri în județele Alba, Arad, Bihor, Cluj și Sibiu, la domiciliile unor persoane fizice, într-un dosar privind suspiciuni de fraudare a examenelor de Bacalaureat. Într-o reacție oficială, IȘJ Cluj informează că instituția nu a fost notificată cu privire la percheziții sau alte acte de urmărire care să vizeze unități de învățământ din județul Cluj.
Gabriel Ispas, secretar general în Ministerul Educaţiei, a participat miercuri la Cluj-Napoca la o dezbatere privind strategia anticorupţie în educaţie, unde a declarat, referitor la frauda de la bacalaureat de la Mangalia, că nu ar risca libertatea unui copil de 18 ani pentru un punct în plus la examen.
Procurorii bucureşteni au audiat, ieri, 39 de elevi ai Liceului „Dimitrie Bolinteanu”, din totalul celor 46 care confirmaseră că vor veni să dea declaraţii, în această zi, în ancheta privind suspiciunile de fraudă la bacalaureat, au declarat, pentru Mediafax, reprezentanţii Parchetului Capitalei.
Directoarea Liceului "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, unde există suspiciuni de fraudare a bacalaureatului, la proba scrisă la Limba română, a fost reţinută. Costica Vărzaru, care a fost audiată de procurori la Poliţia Capitalei, fiind suspectată de fapte de corupţie, a fost reţinută, iar marţi ar urma să fie dusă la instanţă cu propunerea de arestare preventivă, potrivit Mediafax.
Comisia de bacalaureat de la Liceul „Dimitrie Bolintineanu”, din Sectorul 5 al Capitalei, a fost schimbată, iar directorul şi directorul adjunct ai şcolii au fost demişi, ieri, pentru suspiciuni de fraudă la proba scrisă la Limba şi literatura română.