Danube Energy+ este un program de pre-accelerare pentru tinerii până în 35 de ani cu idei din zona energetică cu potențial de a fi transpuse în proiecte de afaceri internaționale.
Primăria Cluj-Napoca va participa şi în acest an la manifestarea „Ora Pământului” (Earth Hour), prin stingerea iluminatului din Piața Unirii (zona pietonală), astăzi, 30 martie 2019, între orele 20:30 şi 21:30.
Regia Autonomă de Termoficare (RAT) Cluj-Napoca a implementat cele mai eficiente tehnologii de producere a energiei, cum este cogenerarea, dar şi gestionarea eficientă a surselor.
Societatea rusă de stat Rosneft şi Exxon Mobil, cea mai mare companie americană în domeniul energiei, au descoperit rezerve mari de petrol în Marea Kara, din regiunea arctică, demonstrând că aceasta poate deveni cea mai importantă sursă de petrol din lume.
Vicepreşedintele american Joe Biden ajunge marţi la Bucureşti, cu aeronava Air Force Two, care aterizează la Baza Aeriană 90 de pe Aeroportul Otopeni la ora 14:25.
Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare (INCDTIM) Cluj va construi în Cluj-Napoca un Centru de Cercetare şi Tehnologii Avansate pentru Energii Alternative (CETATEA). Valoarea totală a proiectului este de aproape 44 milioane lei și va fi gata în 19 luni.