O nouă ediție a evenimentului „Pilonii de dezvoltare ai județului Cluj – mediul de afaceri, autoritățile locale, sistemul universitar și învățământul profesional dual”, programat vineri, 16 octombrie 2026, la Cluj-Napoca, reunește experți, reprezentanți ai administrației locale, ai mediului de afaceri și ai instituțiilor de învățământ în cadrul unei dezbateri aplicate menite să consolideze conlucrarea între pilonii esențiali ai dezvoltării regionale.
Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, a spus că lucrează la programul de guvernare, iar creșterea economică și protecția puterii de cumpărare sunt printre principalele sale preocupări pentru România.
În România, aproape 40% din gospodării cheltuie peste 10% din veniturile lunare pentru energie, o problemă potrivit președintelui Asociației Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliță.
Uniunea Europeană se confruntă cu o criză a prețurilor la energie, pe fondul perturbărilor de pe piețele petrolului și gazelor provocate de conflictul din Iran. În acest context, statele UE ar trebui să ia în calcul măsuri de reducere a consumului de gaze naturale şi electricitate, spune comisarul european pentru energie, Dan Jørgensen.
Producătorii auto pot alege alte țări pentru realizarea producției dacă România nu oferă condiții competitive, avertizează Mihai Bordeanu, șeful Dacia în România și Europa de Sud-Est.
În primele șapte luni din 2026 consumul de energie al populației a scăzut cu aproape 12%, iar exporturile au crescut cu 11,5%. Astfel, statul continuă să exporte din surplusul de energie din timpul zilei, la prețuri prea puțin avantajoase, și importă la costuri ridicate la orele de vârf.