Viitorul centru cultural al Clujului, ce urmează să fie realizat pe Bdul 21 Decembrie 1989, va fi finalizat în integralitate până în iunie 2025. Proiectul cultural a fost aprobat în Consiliul Local
Clujul este sufocat de un miros pestilențial, resimțit în toată zona metropolitană. Reprezentanții firmei Supercom spun că mirosul nu provine de la Centrul de Deșeuri, unde „activitatea se desfășoară în parametri normali”.
Școala Nicolae Iorga din cartierul Iris este unitatea de învățământ cea mai recent renovată din municipiul Cluj-Napoca. Costurile lucrărilor cresc, „în ultimul moment”, cu jumătate de milion de lei.
Proiectele vizează achiziția de echipamente software și hardware, cu scopul îmbunătățirii actului medical, având numeroase beneficii atât pentru pacienți cât și pentru cadrele medicale.