Președinta USR, Elena Lasconi, spune că premierul Marcel Ciolacu i-a promis că își va da demisia, în cazul în care Uniunea Salvați România va susține candidatura lui Crin Antonescu la Președinția României.
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a fost întrebată dacă ar renunţa la candidatura la preşedinţie în favoarea lui Bolojan şi a răspuns că „totul e negociabil”.
Cum arată apocalipsa fiscală pregătită contribuabililor pentru 2025: crește TVA la 21%, dar cu excepții, iar impozitul pe venit va fi cumulat cu CASS, ceea ce ar duce la o creștere de la 16,5% la 20%.
Liderii clujeni ai partidelor pro-europene PNL-PSD-USR-UDMR au transmis, vineri, un mesaj de susținere a Elenei Lasconi în turul doi al alegerilor prezidențiale.
Vineri, 6 decembrie 2024, la 01:00 (ora României), s-a dat startul celui de al doilea tur al alegerilor prezidențiale, odată cu deschiderea primei secții de votare, la Auckland, Noua Zeelandă (ora locală 12:00).
Partidul Social Democrat ar putea fi îndreptăţit să solicite funcţia de prim-ministru. „Nu se pune problema orgoliilor. Suntem într-un moment de cotitură pentru ţară”, susține Elena Lasconi (USR).