O clarificare cu privire la conflictul semantic privind modificările timpului de lucru prevăzute în Codul muncii, venită din partea unui angajator cu aproape 1000 de angajaţi, puternic afectat de criza forţei de muncă calificate – criză care, separat fie vorba, se va rezolva cu adevărat numai în 3-5 ani, după ce se introduc pe scara largă învăţământul obligatoriu dual şi cel profesional, iar personajul cult-pop “Dorel” va dispărea din vocabularul care batjocoreşte muncitorul român.
În avalanșa de informații despre digitalizare, automatizare, tehnologizare, în imnurile care se închină IT-ului, unicornurilor, start-up-urilor, bitcoin-ului, industriilor creative, festivalurilor verii, în freamătul economiei care duduie din consum din importuri...
Producătorii de medicamente din România susțin că fiscalitatea aberantă, creșterea costurilor de producție și criza forței de muncă sunt bariere în calea aprovizionării populației cu medicamente din producția internă. “Tot mai multe medicamente esențiale, utilizate de sute de mii de pacienți, sunt greu de găsit în farmacii”, reclamă aceștia.
Se vorbește de criza medicamentelor (ieftine) de mai bine de două mandate ale Parlamentului European, dar statele membre nu reușesc sau nu vor să identifice corect cauzele, iar oficialii europeni întârzie să ia măsurile care se cuvin.
Studiul PwC European Private Business Survey exprimă statistic strigătul disperat al fiecărui angajator: NU GĂSIM PERSONAL CALIFICAT nicăieri în Europa de Est.
Industria farmaceutică din România este, pe lângă industria de automotive, singura dintre industriile prelucrătoare care nu numai că nu a închis situri de fabricație după 1995, ci a continuat să se dezvolte – astfel încât astăzi cele peste 30 de fabrici de medicamente din România sunt competitori serioși atât pe piață domestică cât și la export.
Închizând 3.000 de fabrici în perioada 1996-2016, ne-am abandonat prin propria guvernare, cu bună știință, suveranitatea în manufactură și finalmente, am renunțat la marea valoare adăugată în economie.
