Simultan, în poligoane și terenuri de instrucție din județele Arad, Cluj, Brașov, Suceava şi Harghita, unități și mari unități din compunerea Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au organizat luni, 7 septembrie, ceremonii de deschidere a exerciţiului „Someş 15”. Punctul de comandă al Diviziei 4 Infanterie ”Gemina”, instalat temporar la Turda, a intrat în funcțiune devenind centrul nodal al trupelor diviziei intrate în dispozitiv.
Primul comandant al contingentului românesc care a călcat în Iraq este colonelul Petru Pah. El a condus Batalionul 811 Infanterie „Dragonii Transilvani” din Dej în misiunea „Antica Babilonia” din Irak, începând cu data de 17 iulie 2003, fiind prima misiune la care a participat.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a anunţat că îşi doreşte ca primul comandament NATO de comandă şi control din România să fie operaţional în luna iunie, în timp ce al doilea comandament, de divizie, ar urma să fie operaţional în termen de doi ani.
Primele avioane de vânătoare de tip F-16 vor ajunge în România la sfârşitul anului 2016, până atunci urmând să continue pregătirea piloţilor militari în Portugalia şi SUA, a declarat, luni, ministrul Apărării, Mircea Duşa la Cluj.
Militarii de la nivelul Comandamentului Diviziei 4 Infanterie "Gemina” din Cluj şi al structurilor subordonate din garnizoana Bistriţa s-au trezit sub sunetul alarmei.
Muncipalitatea clujeană anunță că sâmbătă, 24 ianuariei 2015, cu ocazia Zilei Unirii Principatelor Române, între orele 19:45 şi 20:15 va fi restricţionată circulaţia rutieră pe Bulevardul Eroilor şi în Piaţa Avram Iancu, cu ocazia evenimentelor organizate de Ziua Unirii Principatelor Române.
În cadrul proiectului “Stele pentru veterani”, 130 de militari din 24 de garnizoane aleargă spre Alba Iulia, în etape zilnice, între garnizoanele de domiciliu pentru a ajunge simultan în oraşul Marii Uniri, de 1 Decembrie.
Un subofiţer de 44 de ani, de la unitatea de tancuri din Turda, a fost găsit mort în cursul dimineţii de ieri, la ieşirea din schimb. Conducerea unității militare confirmă incidentul. Subofiţerul s-a împuşcat cu arma din dotare.