Luni, în Parcul Central, zeci de militari supravegheau zona. Nu a fost vorba despre vreun atac, ci a fost Sărbătoarea Forțelor Terestre, marcată printr-o serie de evenimente și demonstrații.
Joi, 19 aprilie, între orele 1100 - 1300, la sediul comandamentului Diviziei 4 Infanterie „Gemina”, situat în Cluj-Napoca, Piața Ștefan cel Mare nr. 1-3, se va organiza „Ziua Porților Deschise”.
Şeful Diviziei 4 Infanterie "Gemina", general-maior Ioan Manci, a predat miercuri comanda, în cadrul unei ceremonii militare, succesorului său, general de brigadă Virgil Ovidiu Pop.
Miercuri, între orele 10.00 – 11.30, în Piaţa Avram Iancu au avut loc mai multe evenimente dedicate împlinirii a 100 de ani de la înfiinţarea Diviziei 4 Infanterie GEMINA. Pentru desfăşurarea acestora, circulaţia a fost închisă în centru, ceea ce a dat peste cap traficul din tot oraşul timp de mai multe ore.
Sute de clujeni, oficialităţi, veterani şi militari au participat miercuri la evenimentele dedicate sărbătoririi a 100 de ani de la înfiinţarea Diviziei 4 Infanterie GEMINA.
Un proiect de pregătire militară voluntară, cu o durată scurtă de timp şi care să se adreseze liceenilor şi studenţilor, ar putea fi iniţiat la propunerea conducerii Diviziei 4 Infanterie Gemina din Cluj. Potrivit comandantului diviziei, general maior Ioan Manci, acest proiect ar putea avea un efect benefic asupra tinerilor care ar participa, precum şi un impact pozitiv asupra sănătăţii poporului român.
Tricolorul a fost arborat în Piața Avram Iancu duminică la orele amiezei în cadrul unei ceremonii la care au participat, alături de primarul Emil Boc și prefectul județului Cluj, militarii din garda de onoare a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”,dar și elevi ai Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” Cluj.