Un accident de circulaţie a avut loc, în această dimineaţă în jurul orei 8, între Nima şi Buneşti, pe DN1C. Trei tineri din Dej aflaţi într-un autoturism Ford au ajuns la spital după ce maşina a părăsit şoseaua şi s-a izbit de un cap de podeţ. Aceştia mergeau la Cluj-Napoca, unde urmau să susţină un examen la facultate.
Un accident de circulație a avut loc în jurul orei 15.00 în localitatea Jucu. Un TIR s-a răsturnat pe marginea drumului, în urma unui impact cu un autoturism.
Un accident rutier a avut loc sâmbătă dimineaţa la ieşirea din comuna Bucea, la Piatra Craiului. Potrivit primelor informaţii, o maşină a derapat, accidentul soldându-se cu trei victime. Pompierii din Huedin au intervenit cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă.
Un accident rutier a avut loc loc în această dimineață în localitatea clujeană Mărtinești. Un autoturism a fost la un pas să ajungă într-unul din lacurile din localitate. La fața locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Turda cu o autospecială de descarcerare și o ambulanța SAJ.
Un accident rutier grav s-a produs pe strada Oașului din Cluj-Napoca. Un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani, din Florești, a derapat din cauza vitezei excesive si a intrat cu mașina într-un stâlp de susținere al unui capăt de pod.
Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj au obţinut locurile I şi II la concursurile regionale de descarcerare şi acordare a primului ajutor calificat în faza zonală - regiunea Transilvania-Nord.