Actualitate

Elevii din clasele primare şi preşcolarii revin, luni, la cursuri, după vacanţa de o săptămână

Elevii din clasele din învăţământul primar, dar şi grupele din învăţământul preşcolar revin, luni, la cursuri, după ce au avut vacanţă în săptămâna 28 octombrie - 5 noiembrie, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Elevii din clasele primare şi preşcolarii revin, luni, la cursuri, după vacanţa de o săptămână Elevii din clasele primare şi preşcolarii revin, luni, la cursuri, după vacanţa de o săptămână

În anul şcolar 2017-2018 sunt înscrişi aproximativ 2,3 milioane de elevi şi preşcolari, dintre care 165.000 în clasa pregătitoare, peste 400.000 la grădiniţă şi 170.000 de elevi în clasa a V-a.

Următoarea vacanţă a elevilor este cea de iarnă, care va avea loc între 23 decembrie 2017 – 14 ianuarie 2018. Până atunci, însă, ei vor beneficia de alte două zile libere, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, şi 1 Decembrie, când se celebrează Ziua Naţională a României.


Vacanţa intersemestrială este programată între 3 şi 11 februarie 2018, urmată de vacanţa de primăvară, între 31 martie şi 10 aprilie 2018.

Conform calendarului Ministerului Educaţiei, vacanţa de vară se va desfăşura între 16 iunie şi 9 septembrie 2018.


Pentru clasele terminale de la liceu, anul şcolar se va încheia pe data de 25 mai 2018, iar elevii care vor absolvi clasa a VIII-a vor termina cursurile în data de 8 iunie 2018.

abonare newsletter