PSD-iştii clujeni sunt sub conducere interimară de aproape doi ani, dar nu se grăbesc să organizeze alegeri. Nici conducerea naţională a partidului nu pare interesată de acest subiect. Până la fixarea unui calendar, social democraţii se pot apuca de calcule.
Podul peste Arieş este pasat între Primăria Turda şi Compania de Drumuri, în timp ce şoferii şi pietonii îşi riscă viaţa şi îl traversează cu frică. Nici nu e de mirare având în vedere că este una dintre cele mai aglomerate ieşiri spre Alba-Iulia din muncipiul Turda.
Cristian Octavian Matei, primarul municipiului Turda este noul președinte al Comunității Urbane Arieș (CUA). Cristian Matei a fost investit în această funcție în cadrul unei ședințe care a avut loc zilele trecute, cu unanimitate de voturi.
Primarul de la Turda Cristian Matei consideră că este “absolut incredibil” cum președintele Consiliului Județean Cluj Alin Tișe a permis această metodă de alocare a fondurilor județului, “folosind banii publici pentru a-și arăta recunoștința pentru susținerea politică,fără să țină cont de proiectele, necesitațile sau oportunitățile administrative ale UAT-urilor”.
Sala mică a Primăriei Turda a găzduit vineri, 22 octombrie 2016, o întâlnire între o delegație de investitori din Polonia și reprezentanții municipalității.