Spre deosebire de alte mari festivaluri din Cluj, TIFF ar putea organiza ediția de anul acesta cu respectarea unor condiții de distanțare socială, este de părere edilul Emil Boc.
Până astăzi, 29 aprilie, pe teritoriul României, au fost confirmate 11.978 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 3.569 au fost declarate vindecate și externate.
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, susține că impactul economic al crizei provocate de noul coronavirus va dura mai mult decât pandemia în sine.
Un avion de tipul Boeing-737-800, operat de TAROM, plin cu echipamente de protecţie a plecat în această dimineaţă din Shanghai şi urmează să ajungă la Cluj-Napoca.
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut o nouă declarație de presă. De data aceasta, alături de șeful statului au fost prezenți și jurnaliștii acreditați la Palatul Cotroceni.
În plină pandemie COVID-19, Primăria comunei Florești a achiziționat, prin vânzare directă, o instalație de nocturnă în valoare de 450.000 de lei, adică peste 93.000 de euro.