Deputatul PNL Cluj Ovidiu Cîmpean a avut o intervenție promptă în Parlament în contextul în care dezbaterea despre protecția consumatorilor a reprezentat un prilej pentru atacuri la adresa UE.
Hidroelectrica anunță scumpiri ale energiei electrice pentru populație: noile tarife ar urma să intre în vigoare de luna viitoare. Este un semnal clar că România „riscă să piardă ultima referință importantă de energie electrică accesibilă pentru populație”, avertizează Asociația Energia Inteligentă.
Fără capacități de stocare și o rețea de distribuție extinsă, cu un sistem energetic vulnerabil, România a mizat pe tranziția energetică ca pe o cursă după subvenții. „Dezastrul energetic nu este întâmplător, politicienii au legiferat ce au vrut «băieții deștepți», aceștia au încasat, iar românii au plătit”, spune Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.
Guvernul interimar a adoptat o hotărâre care aprobă planurile de pregătire pentru riscuri în contextul crizei din energie cauzate de seceta severă și reducerea dramatică a debitului Dunării.
Executivul încearcă să prelungească funcționarea Unității 2 a Centralei de la Cernavodă și caută soluții de reducere voluntară a consumului de energie în rândul marilor consumatori. Totodată, premierul interimar anunță că situația din piață a carburanților s-a îmbunătățit: „Nu anticipăm probleme de aprovizionare”, spune Ilie Bolojan.
Premierul interimar Ilie Bolojan a anunțat că Dacia și Ford au oprit producția până pe 19 august, măsură care va reduce consumul de energie cu aproximativ 200 MW, iar alte companii ar putea lua decizii similare.
Autoritățile au declarat stare de alertă la nivel național în România, pe perioada lunii august, ca efect al scăderii producției de energie electrică, a anunțat, vineri, premierul interimar Ilie Bolojan.
Reactorul 2 al Centralei de la Cernavodă va rămâne conectat temporar la sistemul energetic național. Menținerea secetei și instalarea unui nou episod de temperaturi foarte ridicate în perioada următoare va crește gradul de solicitare a sistemului național de energie în special în intervalele de consum maxim.