Cluj Arena s-a transformat într-o uriașă petrecere în aer liber, odată cu concertul lui Flo Rida, unul dintre cei mai apreciați artiști internaționali. Americanul a venit pregătit să cucerească publicul și nu s-a zgârcit deloc la spectacol.
La Untold, nu a fost nevoie ca Zara Larsson să-și prezinte hiturile. Publicul le știa deja. Toți copiii, toți tinerii, îi fredonau versurile cuvânt cu cuvânt. De unde fascinația pentru această artistă?
A doua seară de Untold a început în forță, iar Cluj Arena s-a transformat rapid într-o mare de oameni, lumini și refrene cântate la unison. Puya, Alex Velea și Swae Lee au adus pe scena festivalului hituri care au făcut istorie, dar și piese care domină în prezent platformele de streaming.
Not Even Hell nu s-a format pentru faimă. S-a format din prietenie, din zile și nopți de repetiții și din nevoia de a spune ceva… tare. Și poate, într-o zi, acești tineri vor urca pe aceeași scenă cu trupele care i-au format.