Transilvania este una dintre cele mai importante zone din punct de vedere al turismului în România. Iată 10 locuri de vizitat în Transilvania într-o vacanță cu familia.
Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea, a anunțat că începând de joi, 3 iunie, pe străzile din oraș va începe dezinsecția, în vederea combaterii apariției căpușelor și țânțarilor.
Primarul Emil Boc a vorbit joi despre situația blocurilor din Cluj-Napoca în care sunt construite parcări la subsol, iar ulterior obținerii autorizației, sunt transformate în apartamente.
Primarul Emil Boc a declarat, joi, că realizarea metroului de la Cluj reprezintă „un lucru extraordinar”, manifestându-și dezamăgirea față de clujenii care dezaprobă proiectul.
Maratonul Vaccinării își urmează cursul weekend-ul acesta, când atât clujenii, cât și alți cetățeni, fie din alte zone, fie din alte țări, vor putea să se imunizeze anti-covid cu prima sau a doua doză. Se vor putea vaccina inclusiv copiii de peste 12 ani.