În ziua de prăznuire a Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul de la Eghina, miercuri, 9 noiembrie 2022, Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Clujului a slujit la Paraclisul Centrului de Îngrijiri Paliative „Sfântul Nectarie” din Cluj-Napoca.
Lucrările la Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu” din cartierul Mănăștur înaintează într-un ritm alert. Investiția totală se ridică la peste 1,7 milioane de euro.
În ziua de prăznuire a Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, marți, 8 noiembrie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul și Mitropolitul Clujului s-a aflat în mijlocul credincioșilor Parohiei „Sfântul Arhanghel Mihail” din cartierul clujean Mărăști, cu prilejul hramului bisericii parohiale.
Ceața abundentă s-a așternut peste Feleacu, iar șoferii trebuie să fie atenți când circulă spre sau dinspre Cluj-Napoca. Vizibilitatea e scăzută pe drum.
Piaţa IT din România a depăşit valoarea de 9 miliarde de euro. Clujul se află în top, clasându-se pe primul loc, după Capitală, și concentrează o cincime din volumul total al segmentului IT.