Conducerea Camerei Deputaţilor decide, în această după-amiază, când va fi convocată şedinţa de plen în care se va decide dacă lui Ion Diniţă îi va fi ridicată imunitatea, aşa cum au cerut procurorii DNA.
Parlamentarii își aruncă de la unul la altul un cartof extrem de fierbinte. ANI cere revocarea din funcție a deputatului Ștefan Stoica. Deputatul în sine nu are mare relevanță, dar o decizie de a-i revoca acestuia mandatul ar deschide Cutia Pandorei: toți parlamentarii care au fost cândva incompatibili, indiferent ce funcție au deținut, își vor pierde mandatele, scrie stiripesurse.ro.
Parlamentarul român a muncit în plen, în toate cele cinci luni ale sesiunii proaspăt încheiate, mult mai puţin decât lucrează, într-o singură lună, un salariat cu program standard de opt ore. Pe de altă parte, doar 30% din legile adoptate au fost iniţiative parlamentare, restul venind de la Guvern.
Camera Deputaţilor a respins, miercuri, proiectul de lege iniţiat de Remus Cernea care prevedea posibilitatea încheierii parteneriatului civil între persoanele de acelaşi sex.
Camera Deputaţilor a respins, marți, cu 301 voturi "pentru", 11 "împotrivă" şi 3 abţineri, proiectul de lege privind exploatarea minereurilor auro-argentifere din Roşia Montană, mai mulţi deputaţi arătând că acest lucru este şi o consecinţă a eforturilor făcute de societatea civilă în stradă.
Peste 150 de elevii au devenit, duminică, parlamentari pentru câteva ore. Ei au elaborat şi au votat câteva proiecte de legi într-o şedinţă de plen inedită organizată la Camera Deputaților cu ocazia Zilei Copilului.