Luni, 13 martie, ora 17.15, în Sala de Sticlă a Primăriei, va avea loc dezbaterea publică privind proiectul de buget al municipiului Cluj-Napoca pentru anul 2017.
Premierul Sorin Grindeanu va avea vineri o întâlnire cu ministrul Finanțelor Publice și conducerea ANAF pentru o analiză privind situația încasărilor la buget pe primele luni ale anului, au precizat surse guvernamentale, pentru Agerpres.
Anul acesta este pentru prima dată după mulți ani când Ministerul Apărării Naționale primește un buget de 2 la sută din PIB, deci va fi un "an de foc" din punct de vedere al înzestrării armatei, a declarat secretarul de stat pentru politica de apărare și planificare, Mircea Dușa.
Fostul ministru de finanţe Daniel Dăianu va susţine joi la Cluj o conferinţă pe tema ameninţărilor la adresa bugetului UE şi a bugetelor naţionale şi îşi va lansa un volum ce are ca subiect „Marea Recesiune”.
Reducerea investițiilor în dolari a permis monedelor din regiune să se aprecieze, situație de care a profitat și leul, care s-a întărit față de principalele valute.
În următoarele trei luni, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) va lansa mai multe apeluri de proiecte, cu un buget total de 1,54 miliarde de euro, a declarat, pentru Mediafax, ministrul fondurilor europene, Dragoş Dinu.
Asociația Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) cere Guvernului să mărească bugetul alocat cheltuielilor cu medicamentele, pentru a asigura accesul pacienților români la medicamente generice esențiale.