Construcţia autostrăzii Sebeş-Turda, cu o lungime de 70 de kilometri, care în prezent se află în plină licitaţie, va costa aproape un miliard de euro, potrivit unei hotărâri adoptate de guvern, deşi în vară preţul estimat era aproape la jumătate, circa 554 de milioane euro. Compania de drumuri nu a explicat încă motivele acestei dublări a costurilor.
Construcţia unui tronson de 8,7 kilometri al autostrăzii Transilvania, 3A1 Gilău - Nădăşelu (judeţul Cluj), singurul pentru care mai sunt contractate lucrări, va începe în 2014, deşi contractul de proiectare şi execuţie a fost semnat în aprilie, motivul amânării lucrărilor fiind lipsa banilor.
PSD-știi s-au dovedit mereu “mari pănglicari”, mai ales în ceea ce privește inaugurările de fațadă: Adrian Năstase a devansat inaugurarea șantierului Bechtel pentru a-l ajuta pe Ioan Rus în campania electorală.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marţi, la finalul discuţiilor cu premierul Victor Ponta, că a solicitat finanţarea proiectelor din Transilvania în perspectiva bugetului pe 2014, în principal a lucrărilor la Autostrada Transilvania şi a proiectelor începute pe infrastructura locală.
Ministrul delegat pentru Proiecte de Infrastructură de Interes Naţional şi Investiţii Străine, Dan Şova, s-a întâlnit marţi, la Beijing, cu conducerea companiei China Communications Construction Company, care şi-a manifestat interesul pentru tronsonul Gilău - Suplacu de Barcău din Autostrada Transilvania, rămas neexecutat.
Fostul premier Emil Boc afirmă că gestul ministrului Dan Şova de a merge la DNA să se plângă de dispariţia contractului cu Bechtel, este din ciclul “Ali Baba şi cei 40 de hoţi”, fiind doar “un tertip ieftin pentru a ascunde esenţa contractului din 2003”.
Președintele Traian Băsescu s-a arătat indignat de situația actuală a Autostrăzii Transilvania și în special a podului de la Gilău care trece peste Someșul Mic.
Un tânăr din Vatra Dornei, judeţul Suceava, a fost depistat de poliţiştii din cadrul I.G.P.R. - Biroul de Poliţie Autostrada Transilvania, în timp ce circula pe Autostrada Transilvania, pe sensul de mers Gilău - Câmpia Turzii, cu viteza de 209 km/h.